Iarba verde

Anul asta iarba n-a mai ars in parc.
Ba chiar au mai aparut suprafete noi de iarba - gazon sau covorase din acelea patrate care se aplica si arata ciudat si orice cioara poate pleca ducind cite unul, involuntar, in gheare ...
Poate a plouat mai mult. Sau poate le-a fost oamenilor mila mai tare de iarba pe care au plins-o ani de-a rindul inca de prin iulie.
Daca incepe sa ne pese de iarba verde, inseamna ca incepem sa ne gindim si la noi, la cealalta parte din noi decit cea care se hraneste constant cu gratare, bere si manele la maxim ... As vrea sa fie asa.
E paradoxal cum cautam toti un spatiu cu aer curat, ca acolo sa asezam acel gratar care va schimba aerul de munte intr-un miros de bucatarie. Sint atitea locuri unde daca te opresti iti vine sa plutesti, pentru ca nimic nici macar picioarele sa nu atinga perfectiunea peisajului. In care ochii si narile cuprind cu emotie, cu sfiala, cu delicatete, cu venerare, cu nesat FRUMUSETEA. NATURA in deplinul ei. Coplesitor. De netulburat.