Dupa multe zile de cind am primit vestile mortii lor, dupa atitea zile in care nu am putut scrie despre asta,
Mi-am dat seama deodata ca unii oameni nu mor.
Tot e greu sa suporti indepartarea - iremediabila - de ei, dar nu mor.
O sa pun laolalta in scrierea asta doi oameni - dintre care numai pe unul l-am cunoscut personal - care mi-au lasat o carare in viata - cum sint cararile in parc de la pasii oamenilor si nu se mai acopera nicicum cu iarba si toata lumea se straduieste, dupa ce le vede formate, sa le urmeze si sa le respecte, sa nu mai calce deloc pe alaturi ca sa nu le largeasca.
Asa carari mi-au croit mie in suflet Anton Chevorchian si Tatiana Stepa.
Cu glasul amindorura in urechi si in gind, unul doar vorbind, cealalta cintind si vorbind, ma tot intreb de ce pling in sinea mea dupa ei. De ce ma tot astept sa il intilnesc din nou pe Chevo in parc si de ce caut continuu pe net melodii noi cintate de Tatiana.
O sa tot aflu raspunsuri in mine. O sa ma tot schimb cautindu-i si gasindu-i. Cel mai mult, acolo unde i-am si asezat : in inima mea. Cum spunea bunica, "Bine pui, bine gasesti" ...
"Zile pustii" ? nuuuu, din contra !!! din ce in ce mai pline ... Fara voi, dar datorita voua ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu