Unul colectiona antichitati de valoare - de la mobila la monezi, altii se multumeau sa imbine placutul cu utilul (vezi o doamna care isi dorea de mult timp o bratara de crom - aaaa... de cupru, ca sa inlature energiile negative).
Si ma doare ideea de vinzare din colectie - este ca o amputare, ca o tulburare a linistii ...
Dar in inima mea a ramas cu duiosie amintirea unei femei care colectioneaza carti postale ...
Ea vorbea cu mare smerenie despre colectia ei : "poate ca urmasii mei vor umple cu ele tomberonul. Dar pentru mine ele sint implinirea unui vis".
Ea a pus in cuvinte paradoxul acestei lumi : ceea ce pentru un om e un vis, pentru celalalt este gunoi. Dar iata ca, daca ai un vis, nu prea conteaza ce cred altii despre el; e visul tau si trebuie sa il implinesti.
Ii doresc acelei femei ca si urmasii sa ii respecte (daca nu chiar sa ii si urmeze) visul - cu siguranta ca asta ii va da parametrul final de valoare ...
