Constantin Dragomir Iubita mea, ti am cumparat un munte
Vezi mai multe video din diverse
Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri, si rauri, si o punte
In varsta de un milion de ani
Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E urias si stanca lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti, ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti vroiau sa-l ia sa-l duca-n munti
I-am injurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi sti si ce ai vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Am dat pe acest munte viata mea ...
Adrian Paunescu
METAMORFOZE continuu, totul se schimba ...
Se afișează postările cu eticheta poezia altora. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezia altora. Afișați toate postările
luni, 8 noiembrie 2010
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Adrian Paunescu - Toamna ca o revansa
Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
Adrian Paunescu - Fat-Frumos
Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spalat de superstitii,
De demoni si dumnezei.
Însa-i nu-i destul folos
Daca peste tot ce este
V-ati spalat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fat-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângera ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolti, pe ce pamânt?
Ma ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde va e basmul, oameni.
Ce-ati facut cu Fat-Frumos?
Fat-Frumos n-a existat,
N-a stat nimanui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist baiat.
Mai visati de vreti sa fiti
Fericiti cu capu-n perna,
Feriti epoca moderna
De rigizi si scofâlciti.
Din prea mult entuziasm
Sa nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.
Voi, care aveti copii,
Nu-i lasati sub gând satanic,
Sa respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.
Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regasiti pe Fat-Frumos.
Fat-Frumos si toti ai lui,
Fiinca unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Si ni l-au rapit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fat-Frumos.
Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fat-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
Disperatii, fericitii,
V-ati spalat de superstitii,
De demoni si dumnezei.
Însa-i nu-i destul folos
Daca peste tot ce este
V-ati spalat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fat-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângera ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolti, pe ce pamânt?
Ma ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde va e basmul, oameni.
Ce-ati facut cu Fat-Frumos?
Fat-Frumos n-a existat,
N-a stat nimanui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist baiat.
Mai visati de vreti sa fiti
Fericiti cu capu-n perna,
Feriti epoca moderna
De rigizi si scofâlciti.
Din prea mult entuziasm
Sa nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.
Voi, care aveti copii,
Nu-i lasati sub gând satanic,
Sa respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.
Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regasiti pe Fat-Frumos.
Fat-Frumos si toti ai lui,
Fiinca unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Si ni l-au rapit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fat-Frumos.
Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fat-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.
Fintina
Duminica pamintul se va transforma intr-o fintina. Adincul apei ei va oglindi instelarea cerului. In adincul pamintului va odihni o stea.
Nu mai e printre noi Adrian Paunescu ...
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
un salut de la maestru :
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
o colectie, un tezaur, aici
Nu mai e printre noi Adrian Paunescu ...
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
un salut de la maestru :
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
o colectie, un tezaur, aici
marți, 15 iunie 2010
tot ...
NU-I NIMENI
de Elena Farago
Nu-i dor, si nici durere in tihna ce te doare,
Ci-n ceasul asta parca tot gandul ti se pare
Ca se topeste-n greul unei adanci taceri,
De n-ai mai sti de vietii mai ai ceva sa-i ceri…
…Si nu ti-ai fi in stare sa te intrebi pe tine
De nu cumva in minte-ti s-o fi gandind altcine
Tarziu iti pare-o soapta ce inima ti-o strange -
De mult, de mult, pe-o groapa doar vantul de mai plange…
Din lunga-i departare atat de bland te cheama,
Ca nu-ndraznesti nici capul sa ti-l intorci, de teama
Sa nu cumva s-o sperii…
Si cand pe alte tarmuri te-o inveli pamnatul,
Nu-i nimeni sa-ti auda macar in vis cuvantul…
Si nimeni sa-ti recheme blandetea unei soapte
Sa-i lumineze-o clipa a gandurilor noapte…
de Elena Farago
Nu-i dor, si nici durere in tihna ce te doare,
Ci-n ceasul asta parca tot gandul ti se pare
Ca se topeste-n greul unei adanci taceri,
De n-ai mai sti de vietii mai ai ceva sa-i ceri…
…Si nu ti-ai fi in stare sa te intrebi pe tine
De nu cumva in minte-ti s-o fi gandind altcine
Tarziu iti pare-o soapta ce inima ti-o strange -
De mult, de mult, pe-o groapa doar vantul de mai plange…
Din lunga-i departare atat de bland te cheama,
Ca nu-ndraznesti nici capul sa ti-l intorci, de teama
Sa nu cumva s-o sperii…
Si cand pe alte tarmuri te-o inveli pamnatul,
Nu-i nimeni sa-ti auda macar in vis cuvantul…
Si nimeni sa-ti recheme blandetea unei soapte
Sa-i lumineze-o clipa a gandurilor noapte…
fara cuvinte
e simplu ...
FARA CUVINTE
de Elena Farago
Si nu-i stiuta soapta a gandului - ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland.
Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem -
Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor,
Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem…
Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi
Si tot mai greu le numar, si-s tot mai ne-ndurate…
Ce bine le mai stie tacutul cant pe toate
Si nu stiu cine-mi spune ca il asculta doi…
FARA CUVINTE
de Elena Farago
Si nu-i stiuta soapta a gandului - ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland.
Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem -
Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor,
Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem…
Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi
Si tot mai greu le numar, si-s tot mai ne-ndurate…
Ce bine le mai stie tacutul cant pe toate
Si nu stiu cine-mi spune ca il asculta doi…
joi, 22 octombrie 2009
"Toamna este o alta primavara" ...
"Am sa fur de pe lume o visla
pentru barca parerii de rau
dintre clarul himeric de luna
si-ntunericul fluviului tau ..."
Adrian Paunescu
duminică, 6 septembrie 2009
Frunza mea albastra
Savoy&Mirabela Dauer-Frunza Mea Albastra
Asculta mai multe audio Muzica
Ne-ar trebui
O mie de ani sa recladim
Ce-am sfaramat aseara
Cu despartirea noastra.
Si nici atunci nu-i sigur
C-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur,
Tu frunza mea albastra.
Tristi vom cunoaste
Ceasul nu dupa dezmierdari,
Ci intreband in stanga si in dreapta trecatorii,
Singuri si fara remuscari,
Ne vom cicni in cosmos
Doar uneori, ca norii.
Linistea de-atunci
N-o vom mai regasi,
Singuri vom petrece
Cele din urma clipe
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o data
Din largile-i aripe.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Elena Farago - Si iar mi-i sufletul la tine...
...Si iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Ca-mi sorb o lacrima si-mi pare
Ca cere,
Mângâie,
Si doare,
De parca tu ai plâns-o-n mine,
De parca ti-am venit de tot...
Asa!... da-mi mâinile-amândoua,
Si ochii amândoi mi-i da,
Deschisi adânc
Si mult
Si-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeasi stea topita-n doua
De mult ce ia
De mult ce da...
Si calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îsi cer...
Si nu mai am nici ochi,
Nici gura...
Pe valul marii ce ma fura
Privirile nu-si pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Ca-mi sorb o lacrima si-mi pare
Ca cere,
Mângâie,
Si doare,
De parca tu ai plâns-o-n mine,
De parca ti-am venit de tot...
Asa!... da-mi mâinile-amândoua,
Si ochii amândoi mi-i da,
Deschisi adânc
Si mult
Si-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeasi stea topita-n doua
De mult ce ia
De mult ce da...
Si calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îsi cer...
Si nu mai am nici ochi,
Nici gura...
Pe valul marii ce ma fura
Privirile nu-si pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Elena Farago - Din Scrisoarea Unei Batrane
O, lasa-ti obiceiul de-a rascoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vietii, -
Ci scalda-ti ochii limpezi în roua diminetii,
Si nu-ntreba tarâna de urmele din drum...
E vitrega tarâna si sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vietii, la toti, si dor si jale
Si drumul fiecarui e rabojit pe-un plan,
În care-s însemnate, cu ape si poteci,
Si dragostea si ura si mila si pacatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Si mutul semn al crucii din linistea de veci...
O, sunt, de buna seama, si lacrimi în noroi,
Caci lacrima ni-i birul cel mai de seama-al vietii, -
Si jalea si amarul vor fi de veci drumetii
Cei nelipsiti, din calea oricarui dintre noi...
De-aceea vezi tu uita cât poti cu ochi senini, -
Ca-i mare mângâierea în biata cale-a vietii
Sa poti vedea si-n pâcla si-n roua diminetii,
Un rost, în fata carui nu poti sa nu te-nchini.
... pentru o batrina prietena care s-a mutat la Domnul ...
Prilejuri de durere în biata cale-a vietii, -
Ci scalda-ti ochii limpezi în roua diminetii,
Si nu-ntreba tarâna de urmele din drum...
E vitrega tarâna si sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vietii, la toti, si dor si jale
Si drumul fiecarui e rabojit pe-un plan,
În care-s însemnate, cu ape si poteci,
Si dragostea si ura si mila si pacatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Si mutul semn al crucii din linistea de veci...
O, sunt, de buna seama, si lacrimi în noroi,
Caci lacrima ni-i birul cel mai de seama-al vietii, -
Si jalea si amarul vor fi de veci drumetii
Cei nelipsiti, din calea oricarui dintre noi...
De-aceea vezi tu uita cât poti cu ochi senini, -
Ca-i mare mângâierea în biata cale-a vietii
Sa poti vedea si-n pâcla si-n roua diminetii,
Un rost, în fata carui nu poti sa nu te-nchini.
... pentru o batrina prietena care s-a mutat la Domnul ...
din nisipul somnului, castele
Vasile Seicaru-Tango retoric.........
Asculta mai multe audio Muzica
- am ascultat citeva variante uploadate pe trilulilu ca sa o gasesc pe aceasta, fara indoiala cea mai calda dintre ele ...
George Tarnea - Tango retoric
Cine-ti mai ofera flori
Cine te mai scaldă-n ploi de stele
Cine-ţi şterge uneori
Lacrima tăcerii din cuvânt
Cine-ţi mai clădeşte-n zori
Din nisipul somnului castele
Dacă-i vânt, pe pământ
Şi lacrimi nu mai sunt
Mai ştii vara cu miros de alge
Şi pierdutele catarge
De la ţărmul unei mări
Mai ştii şi acel tango retoric
Prin decorul alegoric
Dintr-un vis fără urmări
Cine-ţi mai aduce veşti
Cine-ţi mai rămâne lângă nume
Cine află unde eşti
După noaptea visului stingher
Cine-ţi cheamă din poveşti
Vara unui loc uitat de lume
Dacă-n cer, e goar ger
Şi totuşi eu mai sper ...
vineri, 4 septembrie 2009
timp, nu fi hain ...
... asa incepea una din strofele de la "Ani de liceu" - din sunetul filmului "Liceenii", compozitor Florin Bogardo.
Filmul acela e pentru sufletul meu DE COLECTIE pentru mai multe motive : unul este ca tare bine reda atmosfera anilor mei de liceu; al doilea este ca s-a filmat la liceul unde am invatat; al treilea este ca mi se pare tare CURAT; si al patrulea este ca mi se pare tare bine jucat de mai toata lumea ...
Ei, si cind striga acolo surd Stela Enache "Timp, nu fi hain ! - sa mai fim liceeni macar putin ... Nu goni grabit anii de aur ce ne-ai daruit" imi dau seama ca timpul se vineaza pe sine insusi ... ca si cum urechea omului ar vina ochiul, sau asa ceva ... secundele, minutele, orele, zilele, saptaminile, lunile, anii, secolele ... se vineaza unele pe altele, desi fac parte din acelasi timp ...
Poate de asta e timpul asa hain, fiindca toate maruntaiele lui se inghit unele pe altele, o lupta fara inceput si fara sfirsit ...
Sau se poate vedea si altfel. Diametral opus. Si anume ca nu e o lupta, ci o imbratisare. O invaluire calda si protectoare din partea timpilor mai mari asupra timpilor mai mici.
Timpul e un aliat sau un dusman. E in constientul tau sau in afara ta. Citeodata il simti. De multe ori este mascat - de o miscare, de un gind, de o vorba, de un parfum, de o liniste. Timpul inunda. Mi-ar placea sa inot prin timp fara sa ma lovesc de stinci sau ruine ...
Nichita Stănescu
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
Filmul acela e pentru sufletul meu DE COLECTIE pentru mai multe motive : unul este ca tare bine reda atmosfera anilor mei de liceu; al doilea este ca s-a filmat la liceul unde am invatat; al treilea este ca mi se pare tare CURAT; si al patrulea este ca mi se pare tare bine jucat de mai toata lumea ...
Ei, si cind striga acolo surd Stela Enache "Timp, nu fi hain ! - sa mai fim liceeni macar putin ... Nu goni grabit anii de aur ce ne-ai daruit" imi dau seama ca timpul se vineaza pe sine insusi ... ca si cum urechea omului ar vina ochiul, sau asa ceva ... secundele, minutele, orele, zilele, saptaminile, lunile, anii, secolele ... se vineaza unele pe altele, desi fac parte din acelasi timp ...
Poate de asta e timpul asa hain, fiindca toate maruntaiele lui se inghit unele pe altele, o lupta fara inceput si fara sfirsit ...
Sau se poate vedea si altfel. Diametral opus. Si anume ca nu e o lupta, ci o imbratisare. O invaluire calda si protectoare din partea timpilor mai mari asupra timpilor mai mici.
Timpul e un aliat sau un dusman. E in constientul tau sau in afara ta. Citeodata il simti. De multe ori este mascat - de o miscare, de un gind, de o vorba, de un parfum, de o liniste. Timpul inunda. Mi-ar placea sa inot prin timp fara sa ma lovesc de stinci sau ruine ...
Nichita Stănescu
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
joi, 3 septembrie 2009
Vara promisa - Dan Verona
STEFAN HRUSCA - VARA PROMISA
Asculta mai multe audio Muzica
Te as fi iubit cum n-ai mai fost,
Ca un soldat in plin razboi,
Dar uita ploua fara rost
Iar intre noi
Ca intr-o gara, nu stiu cum,
Cand unul vine, altu-i dus
Si ratacim pe acelasi drum
In sens opus
Ne rascoleste timpul, femeie,
Pe un peron vechi de gara
Tu Iliada, eu Odisee
Scrisa demult intr-o vara
Te-as fi iubit ca un pandar
Iesit la drum in calea ta
Dar zilnic trece si-n zadar
Altcineva
Suntem si noi ca doua punti
Pe apa unui singur dor
Dar despartiti de niste munti
Intamplator
Ne rascoleste timpul, femeie,
Pe un peron vechi de gara
Tu Iliada, eu Odisee
Scrisa demult intr-o vara
Ca un copil te-as fi iubit,
Ce fura mere din vecini,
Uitand ca totul e pazit
De-un gard cu spini
Dar vara ce ne a logodit
Cu multe flori impurpurat
Ori a plecat, ori n-a venit
Cu adevarat
Ne rascoleste timpul, femeie,
Pe un peron vechi de gara
Tu Iliada, eu Odisee
Scrisa demult intr-o vara
vineri, 28 august 2009
umbra plopilor
Tudor Gheorghe - Umbra plopilor (Ion Horea)
Vezi mai multe video din Muzica
Umbra plopilor
de Ion Horea
Şi vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând…
Şi va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând…
De va mai fi o amintire,
Şi ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subţire,
Alunecând, alunecând…
Dă-mi gura ta şi mă sărută,
Şi stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând…
Şi-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foşnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând…
marți, 25 august 2009
luni, 17 august 2009
George Tarnea - E Totul Randuit Sa Se Intample
Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi, sa umbli, ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?
Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?
E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,
Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.
Cum sa visezi, sa umbli, ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?
Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?
E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,
Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.
George Tarnea - Tie
Din de viata in de moarte,
Din aproape-n mai departe,
De la dragoste la ura,
Tu, dintru-nceput masura
Pentru toti si pentru toate …
Fara tine nu se poate
Intampla nimic sub stele,
Tu, lumina vietii mele,
Tu, blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naste veacul,
Mana care-adoarme clipa,
Tu, stransura si risipa,
Tii in palmele-ti fragile
Nopti si visuri, munci si zile,
Vindecarea si pierzarea,
Tu, limanul meu si zarea,
Neclintirea mea si zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la huma la idee,
Tu, intregul meu, Femeie!
Din aproape-n mai departe,
De la dragoste la ura,
Tu, dintru-nceput masura
Pentru toti si pentru toate …
Fara tine nu se poate
Intampla nimic sub stele,
Tu, lumina vietii mele,
Tu, blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naste veacul,
Mana care-adoarme clipa,
Tu, stransura si risipa,
Tii in palmele-ti fragile
Nopti si visuri, munci si zile,
Vindecarea si pierzarea,
Tu, limanul meu si zarea,
Neclintirea mea si zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la huma la idee,
Tu, intregul meu, Femeie!
George Tarnea - (Reflex 108)
Prea repede uitam ce-aveam în gând,
Sub apasarea vorbelor de rând!
Nici nu ma strigi de tot, nici nu ma lasi...
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitam ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cadere în plus...
La tine-i vara si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
Sub apasarea vorbelor de rând!
Nici nu ma strigi de tot, nici nu ma lasi...
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitam ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cadere în plus...
La tine-i vara si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
miercuri, 8 octombrie 2008
Strofe de-a lungul anilor
De Lucian Blaga
Cand prin oras calci lin pe strazi
samanta ulmilor, si-n mers
in adevaruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Cand muschiul de padure mult
ne-alina-n vara verde dor
si glasul picurat ti-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Cand in bataia vantului
mladie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pamantului
mai e nevoie de vreun spic?
Cand intre lipsa si prisos
ne bucuram de cate sunt
si canta pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvant?
Cand iti ghicesc arzandul lut
cum altul de Tangara nu-i,
din miazanoapte pana-n sud
mai e nevoie de statui?
Cand hoinarind alaturea
noi mana-n mana, ne gasim
cu ochii la aceeasi stea -
mai e nevoie de destin?
Cand implinirile ne cad
subt galaxia ca de fum
si prin miresmele de brad -
mai e nevoie de vreun drum?
De-ar fi sa dainuiesc nespus
in gandul tau, pamant ce sunt,
din rasarituri la apus
mai e nevoie de-un mormant?
Cand prin oras calci lin pe strazi
samanta ulmilor, si-n mers
in adevaruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Cand muschiul de padure mult
ne-alina-n vara verde dor
si glasul picurat ti-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Cand in bataia vantului
mladie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pamantului
mai e nevoie de vreun spic?
Cand intre lipsa si prisos
ne bucuram de cate sunt
si canta pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvant?
Cand iti ghicesc arzandul lut
cum altul de Tangara nu-i,
din miazanoapte pana-n sud
mai e nevoie de statui?
Cand hoinarind alaturea
noi mana-n mana, ne gasim
cu ochii la aceeasi stea -
mai e nevoie de destin?
Cand implinirile ne cad
subt galaxia ca de fum
si prin miresmele de brad -
mai e nevoie de vreun drum?
De-ar fi sa dainuiesc nespus
in gandul tau, pamant ce sunt,
din rasarituri la apus
mai e nevoie de-un mormant?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)