Constantin Dragomir Iubita mea, ti am cumparat un munte
Vezi mai multe video din diverse
Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri, si rauri, si o punte
In varsta de un milion de ani
Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E urias si stanca lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?
Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti, ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti vroiau sa-l ia sa-l duca-n munti
I-am injurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti
Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi sti si ce ai vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Am dat pe acest munte viata mea ...
Adrian Paunescu
METAMORFOZE continuu, totul se schimba ...
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
luni, 8 noiembrie 2010
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Adrian Paunescu - Toamna ca o revansa
Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.
Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.
E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.
Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.
Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.
Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.
Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.
In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.
In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.
Fintina
Duminica pamintul se va transforma intr-o fintina. Adincul apei ei va oglindi instelarea cerului. In adincul pamintului va odihni o stea.
Nu mai e printre noi Adrian Paunescu ...
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
un salut de la maestru :
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
o colectie, un tezaur, aici
Nu mai e printre noi Adrian Paunescu ...
Numai viteza ma mai tine viu
Si sclav maret acelorasi proportii,
Sa ma opresc, n-am dreptul nici sa stiu
Ca sunt alergator la zidul mortii.
n-am timp la zidul mortii sa m-asez,
si combustibil am, de nicaierea,
probabil unii cred ca si trisez,
daca, de-o viata, îmi refuz caderea.
n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roti, cu-aceasta sa sunt una,
iar daca at încetini, umil,
m-as prabusi din zid, pe totdeauna.
Distantele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele si ramase,
pe zidul lentei morti, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.
A ma mai crede liber, nu încerc,
În toata cursa asta nebuneasca,
Fiintei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis sa se opreasca.
Si, vai, în toata tragica belea,
Cobor si urc mereu aceasi panta
Si nemurirea e o boala grea,
Un fel de plictiseala aroganta.
Destui îsi pot închipui ca eu
Ador aceasta-ntrecere vulgara,
Ca-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul mortii unui circ la tara.
Dar eu alerg, ca sa nu mor, cumva,
Si înteleg cu vrere vinovata
Ca nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul mortii, niciodata.
Nu pot trai, precum nu pot muri,
Nu ma opresc, precum m-alunga sortii,
Nu pierd nimic si nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul mortii.
un salut de la maestru :
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
o colectie, un tezaur, aici
joi, 5 noiembrie 2009
Plins ...
Tudor Gheorghe
Asculta mai multe audio Muzica
Vasile Voiculescu - Plans de toamna
http://wallpapers.dpiq.org/fr_11__An_Autumn_Beauty,_Haiku.html
Bat lung peste tara
Reci ramuri de vant
Si codrul de ceara
Miroase a sfant.
Vin zile carunte...
Spre vaile moi
Se lasa marunte
Dulci neguri de oi.
Cocoare gonace
Pe-un cer pamantiu
Spre calde conace
Aceleasi cai scriu
Dezmierzi o lumina?
Se stinge... De-acum
Ti-e mana de tina,
Obrazul de fum.
Si-n poala zabuna
A norilor orbi
Aduna vazduhul
Sinoade de corbi.
joi, 22 octombrie 2009
"Toamna este o alta primavara" ...
"Am sa fur de pe lume o visla
pentru barca parerii de rau
dintre clarul himeric de luna
si-ntunericul fluviului tau ..."
Adrian Paunescu
luni, 5 octombrie 2009
cautind "Amurg de toamna" am dat de
http://www.coffeechat.ro/2009/09/cele-mai-frumoase-poezii-de-toamna/
vineri, 25 septembrie 2009
oda lui Septembrie
Septembrie e ca o iubire. Mingiietor, implinitor, colorat, asezat ... Ca o iubire de-o viata.
La inceput poate te sperii, ti se pare brusc intunericul inserarii, iar dimineata ai lenevi in pat si nu stii de ce.
Dar peste toate parca ai o pace, parca acuma natura te imbratiseaza; ca o durere pentru care ai luat calmant si, inainte sa dispara incet-incet, se manifesta cu cea mai mare intensitate - asa e si septembrie, care, inainte sa dezbrace toata natura de vesmintul verii, o coloreaza in atitea nuante si o invaluie intr-o lumina moale de soare indepartat ...
Septembrie e o amintire in sine, o adiere tirzie ca un vis de tinerete. Nu e exuberant. E lin si imbietor.
Septembrie e unul din fluturii verii.
Sweet September
La inceput poate te sperii, ti se pare brusc intunericul inserarii, iar dimineata ai lenevi in pat si nu stii de ce.
Dar peste toate parca ai o pace, parca acuma natura te imbratiseaza; ca o durere pentru care ai luat calmant si, inainte sa dispara incet-incet, se manifesta cu cea mai mare intensitate - asa e si septembrie, care, inainte sa dezbrace toata natura de vesmintul verii, o coloreaza in atitea nuante si o invaluie intr-o lumina moale de soare indepartat ...
Septembrie e o amintire in sine, o adiere tirzie ca un vis de tinerete. Nu e exuberant. E lin si imbietor.
Septembrie e unul din fluturii verii.
Sweet September
marți, 1 septembrie 2009
Azi incepe un nou an bisericesc
din www.basilica.ro
Prima zi din Anul bisericesc este 1 septembrie, pentru că, după Tradiţia moştenită din Legea Veche, aceasta a fost prima zi a creaţiei.
Conform Sfintei Scripturi, Mântuitorul Şi-a început activitatea pământească atunci când, intrând în sinagogă, a citit cuvintele Proorocului Isaia, care profeţeau despre Sine: „Duhul Domnului peste Mine este, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor“, tot în luna septembrie. O altă semnificaţie legată de acest termen derivă din faptul că de la 1 septembrie romanii calculau anii Indictionului.
Din punct de vedere social, în vechime, dar şi acum, anul avea alte repere. Erau cele două sărbători, cea de primăvară, a Sfântului Mucenic Gheorghe, şi cea din toamnă, a Sfântului Dimitrie. Aceste praznice, care se suprapuneau peste anotimpurile în care încep şi se încheie muncile agricole, aveau în vedere activitatea umană legată de cultivarea pământului.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca în perioada toamnei să se citească pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, cu tânărul bogat, pentru a căuta să sensibilizeze pe cei avuţi, fiindcă se apropia iarna şi pentru cei săraci era foarte greu.
De asemenea, în prima zi a Anului bisericesc se săvârşeşte o slujbă de mulţumire specială, prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea, pentru ca această nouă perioadă în care intrăm să fie pentru noi un nou parcurs duhovnicesc în care să ne putem desăvârşi.
Anul bisericesc începe pe 1 septembrie şi ţine până pe 31 august şi diferă de anul civil, care începe la 1 ianuarie, pentru că urmăreşte evoluţia evenimentelor din viaţa şi activitatea Mântuitorului. În centrul Anului bisericesc se află sărbătoarea Învierii Domnului, în funcţie de care Anul bisericesc se împarte în trei perioade, numite după cartea principală de slujbă: perioada Triodului, perioada Penticostarului şi perioada Octoihului.
Prima lună din Anul bisericesc cuprinde sărbătoarea începutului mântuirii noastre, adică Naşterea Maicii Domnului: „Acest nou an bisericesc este un an al mântuirii. De aceea, prima sărbătoare mare din luna septembrie este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie, pentru că 8 este cifra veşniciei. În ziua a opta a Anului bisericesc avem această sărbătoare ca să ne arate nouă că Anul bisericesc este anul mântuirii, căci prin Maica Domnului a venit Mântuitorul lumii“, după cum explica anul trecut, pe 31 august, PF Patriarh Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la Mănăstirea Ţigăneşti.
Pe parcursul unui an bisericesc se rezumă lucrarea de mântuire de la creaţie şi până la sfârşitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile prăznuite în lunile de început şi final de an. Astfel, Anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 29 august, cel mai mare prooroc de până la venirea Mântuitorului. Aceste două sărbători ne vorbesc despre viaţa veşnică, fiind vorba de două morţi, Adormirea Maicii Domnului, care mijloceşte pentru noi, cu rugăciunile sale, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei, care mijloceşte pentru acei oameni care s-au pocăit pentru păcate, dar nu au mai avut timp să facă şi fapte bune. Propovăduirea pocăinţei, condiţie pentru intrarea în împărăţia cerurilor, ne arată tocmai venirea împărăţiei lui Dumnezeu, încheierea veacului acestuia şi începutul eshatonului.
Prima zi din Anul bisericesc este 1 septembrie, pentru că, după Tradiţia moştenită din Legea Veche, aceasta a fost prima zi a creaţiei.
Conform Sfintei Scripturi, Mântuitorul Şi-a început activitatea pământească atunci când, intrând în sinagogă, a citit cuvintele Proorocului Isaia, care profeţeau despre Sine: „Duhul Domnului peste Mine este, pentru ca M-a uns ca să binevestesc săracilor“, tot în luna septembrie. O altă semnificaţie legată de acest termen derivă din faptul că de la 1 septembrie romanii calculau anii Indictionului.
Din punct de vedere social, în vechime, dar şi acum, anul avea alte repere. Erau cele două sărbători, cea de primăvară, a Sfântului Mucenic Gheorghe, şi cea din toamnă, a Sfântului Dimitrie. Aceste praznice, care se suprapuneau peste anotimpurile în care încep şi se încheie muncile agricole, aveau în vedere activitatea umană legată de cultivarea pământului.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca în perioada toamnei să se citească pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, cu tânărul bogat, pentru a căuta să sensibilizeze pe cei avuţi, fiindcă se apropia iarna şi pentru cei săraci era foarte greu.
De asemenea, în prima zi a Anului bisericesc se săvârşeşte o slujbă de mulţumire specială, prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea, pentru ca această nouă perioadă în care intrăm să fie pentru noi un nou parcurs duhovnicesc în care să ne putem desăvârşi.
Anul bisericesc începe pe 1 septembrie şi ţine până pe 31 august şi diferă de anul civil, care începe la 1 ianuarie, pentru că urmăreşte evoluţia evenimentelor din viaţa şi activitatea Mântuitorului. În centrul Anului bisericesc se află sărbătoarea Învierii Domnului, în funcţie de care Anul bisericesc se împarte în trei perioade, numite după cartea principală de slujbă: perioada Triodului, perioada Penticostarului şi perioada Octoihului.
Prima lună din Anul bisericesc cuprinde sărbătoarea începutului mântuirii noastre, adică Naşterea Maicii Domnului: „Acest nou an bisericesc este un an al mântuirii. De aceea, prima sărbătoare mare din luna septembrie este Naşterea Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie, pentru că 8 este cifra veşniciei. În ziua a opta a Anului bisericesc avem această sărbătoare ca să ne arate nouă că Anul bisericesc este anul mântuirii, căci prin Maica Domnului a venit Mântuitorul lumii“, după cum explica anul trecut, pe 31 august, PF Patriarh Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit la Mănăstirea Ţigăneşti.
Pe parcursul unui an bisericesc se rezumă lucrarea de mântuire de la creaţie şi până la sfârşitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile prăznuite în lunile de început şi final de an. Astfel, Anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 29 august, cel mai mare prooroc de până la venirea Mântuitorului. Aceste două sărbători ne vorbesc despre viaţa veşnică, fiind vorba de două morţi, Adormirea Maicii Domnului, care mijloceşte pentru noi, cu rugăciunile sale, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei, care mijloceşte pentru acei oameni care s-au pocăit pentru păcate, dar nu au mai avut timp să facă şi fapte bune. Propovăduirea pocăinţei, condiţie pentru intrarea în împărăţia cerurilor, ne arată tocmai venirea împărăţiei lui Dumnezeu, încheierea veacului acestuia şi începutul eshatonului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)