sau ... mingiierea unei furtuni de toamna ...
mergeam prin parc, pe o alee mai ascunsa si departata de lac. Iesind dintre pomi, peste lac am dat de copilaria mea. Era acolo, aerul de munte si un capat de pod printre tufele rebele ... O racoare patrunzatoare, care curata atmosfera, o patura de nori care ar fi putut foarte bine ascunde virful muntelui.
In trecerea unei clipe am regasit in fata ochilor seara de septembrie petrecuta spre sfirsitul vacantei, intr-un an demult trecut, la munte.
Infiorare. Cautam cu privirea inca si inca indicii cum ca s-ar fi mutat timpul inapoi, cum ca Dorothy eram eu, nesperat "teleportata" intr-o lume a amintirilor cu duiosie ascunse.
Dar am gasit in cer o alergare de nori care-mi arata ca timpul trece; care se petrecea ca si cum cineva statea aici linga mine cu telecomanda in mina, apasind pe Fast Forward, accelerind cu nerabdare o scena prea statica sintr-un film.
Iar vintul parea ca se straduieste, gonind norii pe cer, sa cuprinda cu suflul tomnatic si salciile, si iarba, si apa, si gindurile ... ca si cum se pregateste sa cuprinda lumea intr-un virtej.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu