Teama de Nichita

Din ochi imi curge lacrimi cerneala poeziei tale
tacerea asurzeste si doare si imbie si trezeste
din bucuria obisnuita a batailor inimii

poate ca suflul cald care impinge inima sa bata mai repede
o istoveste.

poate ca inimii i-ar fi mai usor sa se odihneasca
fara emotia de a te zari
fara teama de a nu te vedea
fara nelinistea apropierii tale
fara dorul dupa fiinta ta.

tinjeste dupa liniste
ca sa se auda mai bine
si o sperie sa auda propriile batai
propria lupta de a iesi din pieptul meu
din pieptul care-i e casa si temnita si alint si adapost
pentru a se muta in pieptul tau.

singure crengi
cind pustii cind infrunzite
in momente de anotimp se petrec
si nu se viseaza
ci doar se traiesc
si nu imbatrinesc
ci doar se ofilesc si trec
in urma nestiuta
nepastrata
durere care nu se simte.